joi, 4 februarie 2010

Sarmale in foi de varza acra


Ingrediente pentru Sarmale in foi de varza acra


2 buc verze acre (mai mari),
1 kg carne de porc,
½ kg carne vita,
200 gr costita afumata,
50-100 gr orez, 
2 cepe, piper,
100 ml suc de rosii,
boia dulce si iute, cimbru, marar.



Mod de preparare:

Varza prea sarata trebuie spalata in cateva ape (apa sa fie mai calda).
Se scoate cotorul si dupa aceea frunzele de varza se desfac foarte usor.
De la fiecare frunza de varza se scoate nervura aceea mai groasa. 
Daca frunzele sunt mai mari de dau in doua.

Carnea de porc si cea de vita  se trec prin masina de tocat.
Se amesteca cu ceapa calita cateva minute in putin ulei.
Se adauga orezul spalat si scurs.
Se condimenteaza carnea cu o lingurita de boia dulce sau iute, piper, de sare uitam pentru ca se presupune ca varza este sarata. In compozitia de carne se adauga si putina apa (~ jumatate de cana).

Sunt multe moduri de impachetare a sarmalelor. Eu le fac in felul urmator: Luam o foaie de varza, o asezam pe un fund de lemn, punem o lingurita din compozitia de carne si rulam un pic dupa care luam o parte laterala si o punem peste partea rulata, impachetam pana la capat. Ne ramane o parte care nu este inchisa. Partea aceasta o indesam cu degetul.
Ce ramane din varza, nu aruncam, tocam marunt.
Luam o oala destul de mare, sa aibe loc sarmalele sa fiarba. In partea de jos punem un strat de varza tocata, o parte din costita afumata taiata bucatele, o legatura de marar tocat si o lingurita de cimbru. Sarmalele se aseaza in cerc, incepand aranjarea de langa peretii oalei. Ca sa nu aveti stres ca se vor desface se indeasa una in alta (nu lasam spatiu intre ele). Cand terminam cu aranjarea lor, punem si ce a mai ramas din costita afumata si varza tocata.
Adaugam si sosul de rosii, chiar si vreo 2  linguri de bulion. Se adauga si apa, cat sa le acopere.
Se introduc la cuptor pentru aproximativ 2 ore.
Se servesc cu mamaliga si ardei iuti. (pentru cei care le vor mai picante).
 Bon Appetit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...