joi, 19 martie 2015

Chifteluțe de cartofi cu leurdă

Ingrediente pentru Chifteluțe de cartofi cu leurdă

1 kg cartofi
2 legături leurdă
1 legătură ceapă verde
3 linguri făină
sare
piper
ulei

Pentru sos de roșii cu leurdă:
1 ceapă
1/2 ardei gras roșu
500 ml suc de roșii
1 legătură leurdă
sare
piper

Garnitură: 
broccoli


Mod de preparare:

Cartofii se spală bine și se pun la fiert în coajă.
Se lasă 15-20 minute. Sunt gata când intră furculița cu ușurință în ei.
Se curăță de coajă și se pasează.
Leurda se spală bine, se toacă mărunt și se amestecă cu cartofii pasați.
Adăugăm și o legătură de ceapă verde tocată mărunt și 1 lingură ulei.
Condimentăm cu sare și piper proaspăt măcinat.
Amestecăm bine.
Cu mâna umedă formăm chifteluțe pe care le tăvălim prin făină și le aranjăm într-o tavă unsă cu ulei.
Stropim chifteluțele cu ulei și le dăm la cuptor - încins în prealabil la 220 grade C pentru 30-40 minute.
La jumătatea timpului se întorc.
Se pot servi ca atare ca aperitiv.


Sau ca fel principal cu un sos de roșii cu leurdă și garnitură de broccoli.
Pentru sos de roșii cu leurdă:
Călim 1 ceapă tocată mărunt.
Adăugăm 1 jumătate ardei gras roșu tăiat cubulețe cât mai mici și 250 ml apă. 
Aducem la fierbere și lăsăm la foc mic pentru 5 minute.
Adăugăm 500 ml suc de roșii și mai lăsăm alte 5 minute.
Adăugăm 1 legătură leurdă tocată și condimentăm cu sare și piper.
Broccoli se desface buchețele și se pune la fiert când apa clocotește pentru max. 3 minute.
Se scoate în apă rece pentru a-și păstra culoarea.


Poftă bună!

2 comentarii:

  1. De ceva timp sunt cu gandul la chiftelutele de cartofi facuti de bunica in copilarie.. Varianta ta, cu leurda, parca ma tenteaza si mai tare!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...